Trec zilele cu sacii grei in spate,
Ca niste cersetoare alungate,

Din casa-n casa si din poparta-n poarta,
Pe ulita vietii cea desarta.

Cu talpile ranite, zdrenturoase,
Sunt numai piei intinse peste oase.

Zadarnic tot intind causul mainii,
Le-ntampina si le petrec doar cainii.

Cate-un copil pitit pe dupa usa
Le-azvarle-n poala pietre si cenusa.

Trec zilele ca niste cersetoare,
Bureaza des si nu-i un pic de soare.

Si ele bat flamande la zaplazuri,
Dar nimeni nu le-ntreaba de necazuri.

Asteapta lung, dar roate, nu se-ndura
Sa plece iarasi far-o-mbucatura.

Tarziu, cand toti cineaza pentru seara,
Pornesc tarasi si ies din sat afara;

Acolo e o casa-n drum, pustie,
Fara de gard, cu geamuri de hartie.

Nu-s usi, nu-i foc, dar ele dau de bine,
Si intra sa se culce-ntre ruine.

Si-adorm, asa, lihnite, despuiate,
Ca le gasesti a doua zi-nghetate.