Vecina cu mosia bogata si domneasca
Se-ntinde o campie manoasa, razeseasca,
Pe care o pandeste avanul domnitor
Cu pofta nesatioasa, cu ochi adunator.
El vrea ca sa-si carpeasca hlamida aurita
Cu zdreanta saracimii de veacuri mostenita.
Dar nu vrea razesimea sa-i vanda-al sau ogor,
Caci e legat prin sange pamantul de popor.
Nu vrea? racneste voda… Prostimea intetita
Ridica azi din tarna fiinta-i umilita
Si indrazneste-a-si pune vrointa-n fata mea?
Sa afle dar ce-i vrerea atunci cand domnul vrea!”
A doua zi o ceata de multi neferi calare,
Inconjurand pe voda, pasesc peste hotare,
Si ca sa traga-o brazda, aduc un mare plug,
Unealta de rapire cu sase boi in jug…
Campia navalita luceste verde-n soare,
Dar un fior patrunde in orice fir si floare.
Si via ciocarlie cantarea si-a curmat,
Si zarea se-nveleste c-un nor intunecat.
Din capatul campiei incepe plugul rece
Sa traga brazda neagra pe locul unde trece
Si pajistea atinsa geme ne-ncetat

De-a fi-njumatatita prin fierul blestemat.
Vazduhul se rasuna de strigate de ura
Si plugul lasa-n urma-i in verdea batatura
O rana lunga, larga, din care amarat
Se-nalta-n cer blestemul pamantului rapit.
Si tot inainteaza plugarii… cand deodata
O falnica romanca in cale se arata,
Frumoasa, trista, nalta, pe frunte cu stergar
Si c-un pruncut la sanu-i, pasind maret si rar.
Ea vine si in fata cu boii se opreste,
Din ochi arunca fulgeri, apoi asa graieste:
Vrei sa ne prazi tu, voda, avutul stramosesc?
A! daca nu ai teama de trasnetul ceresc,
Na!… zi sa treaca plugul pe-al meu copil din fasa,
Ca sa ramaie-n lume pomina ucigasa .
Ea zice si depune odoru-i langa boi.
Minune!… Cei din frunte, plavanii amandoi,
Cu ochi plini de blandete pe dansul capul pleaca,
Il mirosa; el rade si ei nu vor sa treaca.
In laturi! striga voda, si glasu-i ragusit
Se pare de pacatu-i in piept inadusit.
Iar falnica romanca pe sanu-i alb cruceste
A sale brate albe, obrazu-si dezveleste
S-adauga-n glas tare: Mai bine mort de mic
Decat s-ajunga-n lume prin tine un calic.
Da! trage brazda, fiara, si-ngroapa laolalta,
Alature cu pruncul, mandria ta inalta!

Naprasnic atunci voda c-un bici cumplit de foc
Loveste-n boi sa-i maie, dar boii stau pe loc
S-acopera copilul cu-o calda infasare
Prin aburii ce iesa din deasa lor suflare.
Si ciocarlia-ncepe cantarile-a-si urma,
Si mama in uimire incepe-a lacrima.

Muiere! striga voda turbat, schimbat in fiara.
Pieri deci si tu pe brazda, si tancul fraged piara!
Nebun, el se repede, dar n-a facut doi pasi,
Si iata ca tufarii se misca a vrajmasi.
Si iata ca s-aude un glas de razbunare,
Si iata ca se vede o gloata-n fuga mare
Venind cum vine zmeul pe aripa de vant,
Cu-o falca sus in ceruri si alta pe pamant.
Razesii sunt, razesii!… Fugiti, pieriti cu totii.
Pacatul va ajunge, neferi si domni, voi, hotii!
Razesii in urgie s-apropie de voi
Ca sa va puie-n juguri, sa dati plugul napoi.
. . . . . . . . . . . . . . . .
Dispar in clipa hotii, si zarea se deschide,
Si gloata striga: Oarba!… si copilasul rade.