Acea zi mult frumoasa, cea zi de neuitare,
Cand pentru-ntaia oara amorul infocat
Ne-a strans la sanu-i dulce cu-o dulce-mbratisare
Si a depus pe frunte-ti intaiul sarutat!
Acea zi mult iubita, cand tu, prin o minune,
Mi-ai dat reinviere l-al dragostei altar,
Din suvenirul nostru in veci nu va apune,
Caci ea a fost hotarul trecutului amar!

Ea se impodobise cu-al primaverii soare
Si se-ngana voioasa cu frumusetea ta,
Dar tu-mi pareai mai dulce si mai incantatoare
Decat chiar primavara care ne incanta.
O! cat erai atunce de alba si frumoasa,
Cand dorul tau, in ceruri zburand cu-al meu suspin,
A izvorat in ochii-ti o roua luminoasa
Si te-a plecat pe sanu-mi ca floarea unui crin!
O singura minuta a mea s-a ta fiinta
S-au intrunit in raiul fierbintei sarutari,
Dar din acea minuta cereasca Provedinta
Ar face-o vecinicie de scumpe desfatari!
Atat era de mare a noastra fericire,
Ca daca moartea cruda, vazand cat ne iubim,
Voia atunci sa curme a noastra vietuire,
Am fi murit ferice, far-a sti ca murim!