Dup-atati rai secoli negri de dureri, de vijelie,
Ce-au trecut fara-ncetare peste biata Romanie,
Tu, an nou, ce ne vestesti?
Vii s-aduci patriei mele, ca o dreapta rasplatire,
Pace, glorie, putere, libertate, fericire,
Indurarile ceresti?
Din noianul veciniciei esti tu sol de mangaiere?
Trebuie ca semn de moarte sau ca semn de inviere
Sa te blestem, sa te-admir?
Esti amic sau tu faci parte din cumplitii ani de rele
Ce-au depus in al lor treacat peste fruntea tarii mele
O coroana de martir?
Orice-a fi a ta menire, vei gasi poporul tare,
Infruntand lovirea soartei cu-o puternica rabdare
Si cu suflet de roman.
Caci romanul e intocmai precum stancile marete
Care-n valurile marii furtunate si semete
Neclintite-n veci raman.

Pe aceste mandre tarmuri sentinela-naintata
Neamul nostru, fara sprijin, in veghere necurmata

Sta pe loc la postul sau.
El de douazeci de secoli a trecut prin mii de lupte,
Dar acum i-a cazut bratul, i-au cazut armele rupte…
O! puternic Dumnezeu!
Sunt destule-atate chinuri! Ada ziua mult dorita,
Zi de pace, de tarie si de glorie iubita
Pentru-acest sarman popor,
Pentru-o natie crestina, care poart-un mare nume
Si in sufletu-i presimte ca-i chemat in asta lume
La un falnic viitor.
Fa ca anul care vine sa aduca-un mandru soare,
Sa deschida-o cale noua de mari fapte roditoare
Pentru neamul romanesc,
Caci el are din ve chime o menire stralucita!
El a fost si vrea sa fie sentinela neclintita
Pe pamantul stramosesc!