Valeriu Sofronie
Ziua aceasta este doar pentru mine
azi m-am născut… fără părinţi şi fără fraţi semăn mai degrabă cu un copil orfan deşi mi se suflă din toate părţile că am şi părinte şi fraţi mulţi fii şi fiice. dar părintele meu este pământul. am fost chemat din el în palme de olar. nu am înţeles cum s-a întâmplat asta. am frământat mult pământ de-atunci şi nu mi-am putut afla în el chipul deşi câteodată când mă întind în brazdele lui adânci încep să simt cum mă cuprinde cu braţele lui de frate nenumit. ziua aceasta este doar pentru mine sunt cel dintâi pe coaja asta căreia nu îi voi afla niciodată miezul urlu cât pot de tare în lună când mă amestec printre turmele de lupi şi chemăm depărtările apoi ma ridic cu aripile grele în zare de unde cad pieziş biserică. atunci voi credeţi că este cădere din cer vă aplecaţi în faţa mea fără să înţeleg de ce tâmplele mi le ungeţi cu mir îmi luaţi cuvintele spuse doar pentru mine şi le decretaţi scripturi mă agăţaţi cu forţa de gâtul vostru deşi v-am fost cândva tată ca să mă uitaţi într-o icoană sau în lemnul unei cruci. ca prin vis am văzut toate acestea… dar acum nu ştiu decât că ziua asta este doar pentru mine sunt cel dintâi pe coaja asta căreia nu îi voi afla niciodată miezul. |