S-a petrecut un fenomen ciudat,
Chiar anormal considerat de lume,
Ce pânǎ azi nu a fost explicat
De vr’un savant mǎrunt sau cu renume :

Vǎzu Mǎria, cǎ a ei grǎdinǎ
Prin august spre sfârşit (sǎ vezi belea !)
De pǎtlǎgele frate, era plinǎ,
Dar coapte, nici chiar una de saftea,

Ori sǎ fi fost în pârg, atinse-oleacǎ,
Şi-aşa cum eu te vǎd şi tu mǎ vezi,
Nici semne nu dǎdeau c-or sǎ se coacǎ,
Rǎmase toate roşiile…verzi !

Dar la vecinu’, chiar dǎdeau sǎ crape
De coapte ce erau, plângeau pe vrej,
Cǎ-n gura lui Mǎria curgeau ape
Şi noduri, tot privind, simţea-n gâtlej ;

"Vecineee!”, peste gard strigǎ Mǎria,
(El prin grǎdinǎ gâdilând în joacǎ)
"E vr’un secret, cǎ-mi vine pandalia,
Ca roşiile mele sǎ se coacǎ ?!”

"Nu e secret, (vecinul pus pe şoadǎ)
La noapte, dezbrǎcatǎ, nu glumesc,
Sǎ umbli prin grǎdinǎ sǎ te vadǎ,
Cǎ toate de ruşine se roşesc !” ;

Plecǎ Mǎria, cam cu întrebare (?!)
Dar pânǎ seara ea a socotit,
Cǎ n-ar strica sǎ facǎ o-ncercare
Şi-apoi din asta, nimeni n-a murit (!)

În miez de noapte, gol-goluţǎ-goalǎ,
Fǎcu Mǎria ture prin grǎdinǎ
(La chestii d-astea nenee, avea şcoalǎ !)
De se fǎcu şi semiluna, plinǎ ;

A doua zi, miracol, stai sǎ vezi (!)
Pǎi a cules, cǎ nu o sǎ credeţi,
(Nu pǎtlǎgele, cǎ erau tot verzi)
Un braţ baban de tot de…castraveţi !