Ne propunem nu doar să ajutăm cititorii noştri să se descurce în labirinturile birocraţiei autohtone, ci şi să le sugerăm idei de afaceri şi posibilităţi de obţinere a capitalului iniţial. Întrebările cititorilor pot fi expediate pe adresa electronică ap@flux.md sau ioan.flux@gmail.md. Experţi ai Asociaţiei „Cornelius”, economişti şi jurişti experimentaţi vă vor răspunde la întrebări, în fiecare vineri, în paginile FLUX-ului.

    Caprele sunt crescute pentru lapte, carne, păr, puf şi piei. Laptele de capră este deosebit de valoros, fiind asimilat de organismul uman în proporţie de 100 procente, graţie însuşirilor sale speciale, care îl fac superior laptelui de vacă sau de oaie. Laptele de capră are o compoziţie asemănătoare laptelui de femeie, fiind bogat în aminoacizi esenţiali pentru om, săruri minerale şi biostimulatori. În plus, frecvenţa transmiterii bacilului tuberculozei prin acest lapte este mult mai mică, în comparaţie cu laptele de vacă sau oaie.

    De fapt, în ţara noastră laptele este considerat un izvor de sănătate, fiind utilizat, în special, în hrana copiilor rahitici (conţine mult calciu), dar se administrează, cu precădere, bolnavilor de boli pulmonare. Laptele de capră, foarte gras şi hrănitor, este considerat un leac cu acţiune lentă, dar sigură, pentru multe suferinţe. Laptele se dovedeşte eficient pentru că fortifică organismul şi întăreşte imunitatea naturală la bolile însoţite de anemie, lipsa poftei de mâncare şi stări depresive. Este recomandat la tratarea tuberculozei, a anemiilor, dezechilibrelor hormonale cu pierdere de greutate, cancere în forme incipiente, convalescenţe, afecţiuni ale glandei tiroide cu spasmofilii, atrofii musculare, astenie de primăvară etc.

    În astfel de suferinţe, laptele de capră nu acţionează neapărat ca un medicament şi nu poate duce singur la vindecare, dar reuşeşte să înlăture slăbiciunea, să redea vigoarea şi optimismul şi să ajute organismul să lupte cu boala. Administrarea preventivă îi face pe cei bolnăvicioşi din fire să devină mai rezistenţi la virozele de sezon sau să suporte mai uşor eventualele îmbolnăviri contagioase.

    Rasa cea mai cunoscută la noi este Alba de Banat, cunoscută pentru productivitatea de lapte, care ajunge până la 450-500 kg de lapte pe an, dar există exemplare care pot produce peste 1300 kg de lapte în anul de lactaţie (perioada unui an de lactaţie este de 7-10 luni). De asemenea, este o rasă de capre deosebit de rezistentă la boli, la intemperii şi nepretenţioasă la hrană, valorificând foarte bine ramurile şi frunzele de arbori.

Suprafaţa necesară construcţiei unei ferme de 300 de capre este de circa 2500 metri pătraţi

    În afacerea cu creşterea de capre trebuie să abordăm o tehnologie care să aducă profit, eficienţă economică, drept pentru care un viitor crescător de capre, care doreşte să înfiinţeze o fermă cu caracter comercial, va trebui să fie bine pregătit profesional, să ştie să exploateze la maxim potenţialul genetic al caprelor din ferma sa. Sfatul nostru, al specialiştilor, este să aplicaţi tehnologia de creştere intensivă, care vizează furajarea caprelor la nivelul cerinţelor lor nutriţionale, prin întreţinerea numai în stabulaţie în adăposturi speciale. Eficienţa acestor exploataţii intensive este dependentă de numărul de exemplare care trebuie să fie de, cel puţin, 300 şi maximum de 2000. Desigur, pot fi înfiinţate ferme şi de 150 de capete, dar profitul va fi semnificativ mai mic.

    Adăposturile trebuie să asigure o suprafaţă de doi metri pătraţi şi un volum de 7-8 metri cubi per capita. În interior, adăpostul este împărţit în boxe a câte 48 de capre, care se mulg odată (24 se mulg, 24 se introduc la muls). Mulsul se va face mecanizat, în mod obligatoriu, drept pentru care adăpostul va fi prevăzut cu o sală de muls, la care caprele vor fi introduse prin trei coridoare de acces: unul central şi două laterale. Parametrii de microclimat vor fi controlaţi automat şi se asigură prin ventilatoare, amplasate în coşurile de ventilaţie din tavan.

    Suprafaţa necesară construcţiei unei ferme de 300 de capre este de circa 2500 metri pătraţi, iar normele europene impun amplasarea acesteia la, cel puţin, 500 metri de localitate, cu posibilitatea racordării la reţeaua de curent electric şi la reţeaua de apă.

    La caprine, rutul (perioada de împerechere) are caracter sezonier, declanşându-se toamna. Durata rutului este de 36-48 ore, aceasta repetându-se la 17 (10-23) zile. La o proporţie redusă de animale, rutul poate apărea mai devreme, în lunile iunie-iulie, acestea trebuie identificate, însămânţate, grupate separat, deoarece însuşirea este ereditară şi caprele pot fi folosite în organizarea de fătări extratimpurii. Intensitatea maximă a rutului este în octombrie-noiembrie, iar în libertate monta naturală are loc pe întreaga perioadă, repartizându-se după principiul: un mascul la 30-40 femele. Ţapii tineri, cu vârsta de până la doi ani, vor executa numai două monte pe zi – dimineaţa şi seara – pentru evitarea epuizării fizice şi sexuale, obţinerii de produşi neviabili. Folosirea la reproducţie a ţapilor fără coarne, indiferent de sistemul de montă – naturală sau artificială – se poate face după verificarea atentă a aptitudinilor de reproducţie, pentru evitarea apariţiei cazurilor de sterilitate, hermafrodiţi, nereproductibili etc.

    Gestaţia la capră durează, în medie, 150 zile, cu variaţii cuprinse între 145 şi 158 zile, în funcţie de precocitatea rasei, vârsta mamei şi data primei fătări, numărul şi sexul produşilor, nivelul de întreţinere etc. Starea de gestaţie se cunoaşte după absenţa rutului şi dezvoltarea treptată şi asimetria, proeminent pe dreapta, a abdomenului. Cu, cel puţin, patru săptămâni înainte de fătare, mulgerea trebuie întreruptă pentru pregătirea viitoarei lactaţii şi acumularea de substanţe nutritive necesare dezvoltării fătului. În cazul în care la unele capre apare secreţia treptată de lapte înaintea fătării, acestea trebuie mulse pentru evitarea mamitelor.

    În cazul unor poziţii anormale ale fetusului (distocii) se impune intervenţia specialistului. În adăpost se impune crearea şi menţinerea unui microclimat corespunzător, cu o temperatură de 14-15 grade C, fără curenţi şi umezeală, cu aşternut curat şi bine uscat. După fătare, la un interval de 1-1,5 ore, animalului i se administrează apă caldă pentru băut sau fiertură de tărâţe şi este lăsat să se odihnească 2-3 zile. Se administrează nutreţ de bună calitate, în cantitate redusă: fân de lucernă sau masă verde, în funcţie de sezon, amestec de concentrate, sare sub formă de bulgăre sau brichete şi apă potabilă la temperatura de 10-15 grade C.

    Intervenţia la fătare constă în îndepărtarea mucozităţilor din jurul nărilor şi de pe corp cu ajutorul unei pânze curate, are şi rol de masaj menit să învioreze şi intensifice circulaţia sanguină periferică. După 20-30 minute de odihnă, se secţionează, dezinfectează şi leagă ombilicul, la o distanţă de 3-4 cm de abdomen. Dacă nu poate s-o facă singur este ajutat să sugă colostrul, după îndepărtarea primelor picături purtătoare de microorganisme. În primele 6-12 ore de la naştere, vilozităţile intestinale au o mare capacitate de absorbţie. De aceea, suptul unei cantităţi cât mai mari de colostru în acest interval este foarte important. În următoarele două-trei zile, această capacitate scade treptat. Suptul colostrului are ca efect mărirea rezistenţei la infecţii. În prima săptămână, iezii pot suge de 20-30 ori pe zi o cantitate totală de 700–800 g/zi, iar la patru-cinci săptămâni cantitatea poate ajunge la peste un kg. Iezii rămân la mame până la vârsta înţărcării, la circa două luni. În cazul exploatării intensive (pentru producţia de lapte) iezii se separă de mame după 2-4 zile şi sunt crescuţi cu înlocuitori de lapte.

    O particularitate biologică şi, implicit, economică a speciei o reprezintă valorificarea superioară a tuturor categoriilor de nutreţuri: vegetale – masă verde, făinuri, pleavă, paie, siloz, rădăcinoase, frunzare, concentrate, deşeuri tehnice etc.; industriale – tărâţe, făină furajeră, reziduuri microbiologice etc.

    Necesarul de furaje depinde de producţia de lapte, urmărită de starea de întreţinere sau fiziologică a animalelor şi de calitatea furajelor. Caprele nu sunt pretenţioase, însă lacome cu pronunţat simţ preferenţial faţă de anumite sortimente de nutreţuri şi chiar părţi din acestea şi foarte capricioase faţă de starea de igienă a furajelor. Preferă păşunile montane, cu diferiţi arbuşti, frunzele, lăstărişul, muguri de arbori, plante aromate. De asemenea, resturile de bucătărie, de la grădinile de zarzavat, coji de fructe, pepeni, cartofi, varză, salată, pastă de leguminoase, fructe căzute din pomi. În exploatarea extensivă, în libertate, consumul de ierburi variază de la 5 la 80 la sută. În condiţii de stabulaţie permanentă în adăpost, cu furajare dirijată, caprele sunt hrănite pe bază de norme şi raţii pentru intensificarea producţiilor lor. Rasele perfecţionate produc în general o cantitate de lapte de 20 de ori mai mare decât greutatea proprie, iar reproducerea este de 155 la sută mai mare.

    Foarte adoptată de către fermieri este soluţia ce priveşte boxele pe pat adânc, constituit din paie sau talaj (de grosime 30-40 cm). Se adoptă, de regulă, boxe multiple, care pot găzdui un grup de animale cu un număr variabil, în funcţie de dimensiunile fermei şi de organizarea sa.

    Structura portantă este din oţel zincat, fundaţiile sunt din beton armat cu grinzi perimetrale de jur împrejur, care ţin loc de pereţi şi de limitare a bazinelor de colectare a dejecţiilor.

    Pentru a garanta maxima funcţionalitate a adăposturilor, mai ales în centre de dimensiuni mari, se recomandă predispunerea tuturor structurilor de gestiune secundare. De exemplu, culoarele de triere a animalelor, de adunare şi culoarele pentru controalele şi tratamentele sanitare. Fiecare va trebui să conţină toate animalele unei boxe şi să aibă suprafaţa de 0,3 metri pătraţi per capita. Este posibilă dotarea culoarelor cu o aparatură specială de blocare a animalului, care are grijă să-l întoarcă şi să-l imobilizeze, favorizând ulterior toate operaţiunile de gestionare şi control asupra animalelor.