Agricultura este un sector economic plin de contradicţii. Totuşi, analiza acestui domeniu relevă faptul că un exemplu bun pentru iniţierea afacerilor îl reprezintă activitatea agricultorilor italieni, de aceea, domnule Aurel Purice, o să vă relatez despre modalităţile de a iniţia şi dezvolta afaceri în agricultura italiană. 
Dumneavoastră aţi putea să preluaţi aceste metode pentru a avea succes în businessul pe care intenţionaţi să-l demaraţi sau chiar aţi putea deschide o afacere în Italia. De ce nu? În fiecare an scade numărul lucrătorilor, dar Italia se situează printre primii producători mondiali. Activitatea agricolă contribuie în proporţie de doar 2,92 la sută la formarea Produsului Intern Brut, dar în ultimul deceniu a fost înregistrată o creştere a productivităţii pământului şi a muncii. Astfel, agricultorii italieni continuă să dezvolte şi să descopere noi afaceri. Unele sfârşesc cât ai clipi, ca, de exemplu, creşterea râmelor, care a amăgit mulţi întreprinzători în a doua jumătate a anilor ’80. Altele continuă să-şi arate roadele, că în cazul agroturismului, al floriculturii şi al cultivării de kiwi.
Cine doreşte să investească în agricultură trebuie să ştie că nu se va putea îmbogăţi uşor
Agricultura este un sector care îşi are farmecul său şi care merită cunoscut pentru a vedea ce perspective oferă celor care doresc să iniţieze o afacere. „În ultimii 50 de ani, agricultura a înregistrat o redimensionare drastică a principalilor săi factori de producţie, adică a întreprinderilor, a suprafeţei cultivate şi a lucrătorilor”, se arată într-un raport al Centrului de studii al Confederaţiei Italiene a Agricultorilor (CIA). Astfel, pentru cine doreşte să activeze în acest sector, oportunităţi există, însă cu o singură condiţie: nu cădeţi victime iluziilor amăgitoare. „În primul rând, cine doreşte să investească în agricultură trebuie să ştie că nu se va putea îmbogăţi uşor. Apoi, trebuie să aibă cunoştinţe tehnice precise şi o anumită pasiune pentru ceea ce face. Să fie conştient de faptul că îşi va amortiza investiţia numai pe termen lung. Şi, în fine, să ştie că starea vremii va fi stăpâna. În consecinţă, riscurile de insucces ce caracterizează o activitate agricolă sunt mai mari decât în cazul iniţiativelor din alte sectoare ale economiei”, avertizează experţii.
Vă prezint mai jos câteva din afacerile care pot fi dezvoltate în sectorul agricol prin preluarea metodelor de lucru din ţările puternic dezvoltate:
1. Apicultura. Noua cultură alimentară şi dorinţa de a consuma produse naturale au condus la o creştere constantă a consumului de miere, care se situează în jurul a 400 de grame anuale pe cap de locuitor, cantitate din care numai jumătate este produsă de cei 80.000 de apicultori italieni. Pentru cei care doresc să iniţieze o astfel de afacere, trebuie, întâi de toate, să cunoască bine partea tehnică a acestui gen de activitate pentru a evita ca insectele să fie secerate de boli letale ca varora. Apoi, trebuie de făcut tot posibilul pentru a vinde produsul direct consumatorului final şi, în sfârşit, trebuie cunoscute bine legile igienico-sanitare. Este o afacere bună, deoarece consumul de miere este în creştere, iar activitatea presupune costuri de gestiune limitate, se desfăşoară în aer liber şi poate fi exercitată şi part-time. În acelaşi timp, această afacere poate aduce venituri nu numai din comercializarea mierii, dar şi a propolisului, lăptişorului de matcă şi ceară. Dacă vorbim de investiţii, atunci pentru a cumpăra 300 de stupi, dotările necesare pentru extragerea mierii din faguri şi un mijloc de transport sunt necesare resurse financiare în valoare de 50.000 de euro.
2. Creşterea nucilor. Odată plantat, nucul nu are nevoie de îngrijiri deosebite şi produce un lemn de mare preţ. De pe un hectar cultivat cu nuci se pot obţine 100 de metri cubi de lemn. Oportunităţile de câştig pentru cei care vor să se dedice acestei iniţiative nu lipsesc, însă trebuie să ştim că pomii de nuc pot fi tăiaţi numai după 30-40 de ani de la sădire. Astfel, se poate de câştigat atât din vânzarea lemnului, care este cel mai scump de pe piaţă, cât şi din cea a nucilor. Concurenţa este mică, deoarece, până astăzi, cine s-a dedicat cultivării nucului, a făcut-o numai pentru producerea nucilor, dar nu şi pentru cea a lemnului. Nucul pentru a se dezvolta nu cere nici condiţii climatice, nici terenuri deosebite, însă investiţia poate fi recuperată numai pe termen foarte lung. Cam 5.000 de euro sunt suficienţi pentru a pregăti o bucată de pământ cu suprafaţa de 1 hectar, pentru fertilizare şi achiziţionarea răsadului de nuc.
3.Cultivarea produselor biologice, adică obţinute fără utilizarea pesticidelor şi exploatând tehnicile agronomice bazate pe interacţiunea naturală dintre organismele vii şi mediul înconjurător. Pe parcursul a câţiva ani, consumul produselor biologice s-a transformat din fenomen de elită în fenomen de masă. Întreprinderile specializate în acest gen de activitatea apar în Italia ca ciupercile după ploaie. În urmă cu 10 ani erau mai puţin de 5.000, iar astăzi numărul lor depăşeşte 10.000. Cifra lor de afaceri a depăşit 1 miliard de euro, reuşind să satisfacă numai în parte cererea internă. Deci, putem vorbi de o afacere bună, dar numai dacă stăpânim bine tehnicile şi ne împăcăm cu ideea că banii vor începe să vină doar după câţiva ani de la demararea activităţii. Trecerea de la culturile tradiţionale la cele biologice nu este imediată: pentru „însănătoşirea” terenului trebuie să aşteptaţi cel puţin doi ani. Faţă de culturile tradiţionale, cele biologice cer un număr mai mare de lucrători şi costuri mai mari de gestiune, de până la 30 la sută. Pentru a reuşi să obţineţi produse de bună calitate, trebuie să cunoaşteţi la perfecţie tehnicile de cultivare. Investiţia variază în funcţie de dimensiunile întreprinderii şi de produsele obţinute. Pentru o întreprindere care are în gestiune zece hectare cultivate cu grâu şi pentru a cumpăra utilajele de bază pot fi suficiente 25.000 de euro. Nu trebuie să uitaţi de existenţa programelor comunitare care prevăd finanţări pentru sectorul agricol.
4. Cultivarea florilor. Plante de ghiveci, plante ornamentale de interior şi de grădină, jerbe şi flori tăiate. Calitatea produselor floricole italiene, ce cresc într-un teren deosebit de favorabil şi se bucură de clima foarte bună, este apreciată pretutindeni. Astfel, cu 22.000 de întreprinderi specializate şi aproape 14.000 de hectare de teren cultivat, Italia este unul din cei mai mari producători floricoli mondiali, fiind depăşita doar de Olanda, care dispune de o reţea comercială mai eficientă. Înainte de a demara activitatea, trebuie să faceţi o atentă analiză de piaţă la nivel local. Ceea ce l-ar determina pe un floricultor să cultive o anumită specie de flori nu trebuie să fie preţul pe care-l poate cere la vânzarea propriilor produse, dar cererea clienţilor, cum ar fi, alţi floricultori, angrosişti, florari, pe care-i poate cunoaşte frecventând piaţa locală de flori sau adresându-se asociaţilor de profil ale agricultorilor care acţionează la nivel provincial. Cererea este în creştere constantă şi puteţi dezvolta afaceri colaterale, cum ar fi, vânzarea răsadurilor, seminţelor şi utilajelor pentru grădinărit şi puteţi oferi consultanţă pentru proiectarea grădinilor.
Pe de altă parte, cunoştinţele tehnice necesare pentru a vă putea dedica acestei activităţi nu sunt uşor de dobândit: oamenii de afaceri din acest sector le păzesc cu străşnicie şi le transmit din generaţie în generaţie. Producţia trebuie programată cu atenţie pentru a nu ajunge nepregătiţi în perioadele care preced marile sărbători (Paşte, Crăciun) când cererea este mai mare. În cazul în care nu dispuneţi de sere foarte costisitoare, activitatea este dependentă de condiţiile atmosferice. Investiţia variază în funcţie de dimensiunile întreprinderii şi de speciile cultivate. Pentru cumpărarea unui motocultivator şi a uneltelor mărunte, pot fi suficiente şi 10.000 de euro, iar dacă doriţi amenajarea unei sere trebuie să aveţi în vedere o cheltuială ce poate oscila între 60 şi 130 de euro pe metrul pătrat.
Sfaturi pentru aspiranţii la statutul de agricultor
Secretele celor care se dedică unei activităţi agricole se transmit adesea din generaţie în generaţie. Pentru a cunoaşte cât mai multe, este bine să vă specializaţi într-un sector anume şi să încercaţi să-l aprofundaţi, frecventând cursuri de formare, citind publicaţii de specialitate şi, mai ales, căpătând experienţă.
În activitatea de agricultor trebuie să ţineţi cont de faptul că valoarea terenurilor variază mult în funcţie de expunerea şi de compoziţia solului. Pentru a limita costurile amortizărilor, trebuie să „potriviţi” cu atenţie, pe baza exigenţelor propriei întreprinderi, dimensiunile utilajelor şi ale dotărilor necesare pentru desfăşurarea activităţii. Adeziunea la asociaţiile de profil este un lucru bun pentru oricine doreşte să întreprindă ceva în acest sector, deoarece asociaţiile sunt în măsură să ofere sfaturi preţioase şi sugestii celor care doresc să investească bani şi resurse în acest domeniu. Meseria de agricultor este, cu siguranţă, cel mai greu de improvizat. Pentru a vă dedica oricărei activităţi de producţie, aveţi nevoie de experienţă în alte întreprinderi agricole. În lipsa acestei experienţe, trebuie să aveţi în vedere o pierdere iniţială, care reprezintă preţul învăţării directe pe teren.
Investiţiile necesare pentru începerea unei activităţi agricole se recuperează pe parcursul unei perioade mai lungi decât în alt domeniu. Spre deosebire de ceea ce se crede în mod obişnuit, administrarea unei întreprinderi agricole, din punct de vedere birocratic şi administrativ, este complexă. Este bine deci să prevedeţi anual o sumă pentru a plăti un consultant comercial. Sau, în special, dacă întreprinderea are dimensiuni limitate, să vă înscrieţi la una din asociaţiile de profil pentru a încredinţa experţilor rezolvarea tuturor problemelor.
Celor care încep o activitate în domeniul agriculturii, expertul în domeniu, Fabrizio Cortina, vine cu o sugestie: „Stabiliţi acorduri de colaborare cu terţi”. Aceştia sunt operatori agricoli care sunt dispuşi să vă împrumute utilaj agricol ca urmare a faptului că volumul acestora depăşeşte necesităţile de activitate. Avantajele? Agricultorii nu trebuie să facă investiţii serioase în cumpărarea utilajelor, iar terţii vor avea oportunitatea să exploateze sută la sută propriile utilaje, făcându-le astfel pe deplin productive.