Acasă » Fişiere » Poezii » Veronica Micle [ Adaugă o intrare nouă ]

Ca astăzi...
07.01.2011, 13:15
Veronica Micle

Ca astăzi...

Ca astăzi nu mai sunt stăpână
Pe mine, pe sufletul meu,
numai c-o strângere de mână
îndeajuns ţi-am spus-o eu.

Şi ca o slaba jucărie
Sunt astăzi înaintea ta,
privirea mea ţi-ar spunea-o ţie
în ochii mei de vei căta.

Şi c-a mea singură dorinţă
E roaba ca să-ţi fiu în veci,
ţi-o spune `ntreaga mea fiinţă
când tu pe lângă mine treci.

Însă tu treci cum trece-o rază
Din soare, pe un biet pribeag,
Ce-i pasă ei că-l luminează…
Ce-ţi pasă ţie că-mi eşti drag!

Categorie: Veronica Micle | Adăugat de: IonDarii | Tag-uri: Poezii, Veronica Micle
Vizualizări: 901 | Descărcări: 0 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar