Valeriu Sofronie
Un animal pe care nul stiam cum il cheama
"fabulos”, am exclamat animalul se agaţă de picioarele mele trece peste tolba cu crucifixuri şi înaintează în pofida împotrivirii mele se opreşte se uită fix în mine curiozitatea lui îmi aminteşte de o întâmplare din care ieşisem cândva strângând în pumn pietre curiozitatea lui seamănă cu ceva pe care nu ştiu de unde să îl iau o simt cum îmi apleacă braţele ca o serigă cu lichid albicios cum îmi îndoaie umerii încăpăţânaţi să mai asculte de mine ochii i se rotesc ca două ace magnetice spre un pol nevăzut trece peste mine ca peste un câmp de luptă fără strigăte mă las învins. animalul se întinde în mine ca într-o pajişte cu iarbă proaspătă niciodată nu am ştiut că pot să am atâta iarbă în mine apoi îmi viseaza un vis aşa de frumos… niciodată nu am ştiut că pot să visez atât de frumos… încerc să îmi amintesc ce a urmat dar umerii, braţele şi chiar pumnii se ridică împotriva mea şi îmi cer respectuos tăcerea de atunci mă trezesc în fiecare dimineaţă cu o tolbă de întrebări la picioare am aerul că ştiu ceva, dar în realitate nu ştiu nimic. un animal pe care nu ştiam cum îl cheamă a trecut odată prin mine ca printr-un câmp de luptă fără strigăte
|