Valeriu Sofronie
Filosofia ultemului om
timpul mitozelor a luat sfârşit doar de-la-sine-înţelesul continuă să facă prozeliţi în temporalitatea contaminată de familiaritatea relativului cornul inorogului ce fecundase cândva originile zace acum domesticit de epura ultimei civilizaţii picioarele au uitat cum se sărută pământul cu degete sângerii locuim în cuibare de sticlă şi ciment de zăpadă ne amintim numai din filmele copilăriei bunicilor antimetafizic, zeii apei curg prin ţevile wc-ului public arheii nu-s decât alte clasificări din dicţionarele ştiinţei raţiunea speculativă, un alt nume al parfumeriei senzoriale heraclitian, în noi se târăşte acelaşi râu mişcat de principiul de fiecare zi al plăcerii morala se lipseşte cu mult sârg de prezenţa supraomului la ce bun idealuri transcendente materiei într-o lume rămasă fără creator ? în amvonul singurătăţii dintre două respiraţii preoţii suferinzi de melancolia sfârşitului dau ultimele sfaturi muribunzilor dopaţi liturghii la rând cu morfina împăcării cu Cezarul la naştere ploaie de meteori albaştri, imateriali peste bucuriile începutului… ce facem, doamne, cu grădinile astea din noi atunci când ne cresc vârstele precum carcinomii metastazici? |