Mă doare lutul prispei de acasă,
Îl simt departe, coşcovit, crăpat,
Mă doare gura lacomă de coasă
Şi lanul când se-alintă legănat,

Mă doare naiul, codrii verzi de brad,
Mă dor Carpaţii-ncovoiaţi de trudă,
Mă doare maiul cum bătea pe vad
Şi zeama aguridei, verde, crudă,

Mă doare şi troiţa din răscruce
Şi mielul fără vină-n primăvară,
Iar piatra, ce pe apă se tot duce,
Mă doare ca şi roata de la moară ;

Mă doare brazda, lama de la plug
Şi poarta ce prin daltă se ridică,
Mă doare carul, boii de la jug
Şi hora-n fiecare dumunică ;

Mai fă o dată, Doamne, ce-ai făcut,
Înalţă-mi Soarele din nou peste colină
Şi prispa casei, unde m-am născut,
Prin flori de zarzăr umple-o de lumină,

O zi mai dă-mi să scap de greul dor,
Cu iz de tei s-o cerni şi iasomie,
Iar pâinea caldă, scoasă din cuptor,
Să pot mânca din ea o veşnicie .