În conformitate cu prevederile  Legii nr. 186 din 10.07.2008, HG nr. 95 din 05.02.2009 și altor acte legislative, angajatorul are un șir de obligații privind securitatea și sănătatea în muncă :

evaluarea riscurilor profesionale;

elaborarea şi revizuirea periodică a planului de protecţie şi prevenire, precum şi asigurarea îndeplinirii acestuia;

stabilirea atribuţiilor şi responsabilităţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă ce revin lucrătorilor;

verificarea cunoaşterii şi aplicării de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de protecţie şi prevenire, precum şi a atribuţiilor şi responsabilităţilor ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; 

asigurarea unităţii cu materialele necesare informării şi instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă: cărţi, broşuri, ghiduri, afişe, filme etc.; 

amenajarea şi dotarea cabinetului şi/sau locurilor speciale de securitate şi sănătate în muncă; 

elaborarea instrucţiunilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinînd seama de particularităţile activităţilor desfăşurate şi ale locurilor de muncă/posturilor de lucru;

asigurarea fiecărui lucrător cu instrucţiuni de securitate şi sănătate în muncă, inclusiv cu instrucţiuni privind acordarea primului ajutor în caz de accidentare în muncă;

asigurarea informării şi instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; 

verificarea cunoaşterii şi aplicării de către lucrători a informaţiilor şi instrucţiunilor de securitate şi sănătate în muncă; 

asigurarea întocmirii planului de acţiune în caz de pericol grav şi imediat;

evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific;

stabilirea zonelor care necesită semnalizare de securitate şi sănătate în muncă, precum şi a tipului de semnalizare; 

monitorizarea funcţionării instalaţiilor de ventilare, dispozitivelor de protecţie, aparaturii de măsură şi control;

verificarea stării de funcţionare a sistemelor de siguranţă şi de semnalizare în caz de avarie;

stabilirea necesarului de dotare a lucrătorilor cu echipament individual de protecţie;

asigurarea întreţinerii, utilizării şi depozitarii adecvate a echipamentelor individuale de protecţie;

asigurarea comunicării, cercetării şi raportării corecte şi în termenele stabilite a accidentelor de muncă;

asigurarea locurilor de muncă cu truse medicale pentru acordarea primului ajutor în caz de accidentare în muncă;

asigurarea realizării măsurilor dispuse de către inspectorii de muncă cu prilejul vizitelor de control în unitate şi al cercetării accidentelor de muncă; 

colaborarea cu lucrătorii şi/sau cu reprezentanţii acestora, cu serviciile externe de protecţie şi prevenire în vederea coordonării măsurilor de protecţie şi prevenire;

colaborarea cu lucrătorii desemnaţi/serviciile interne/serviciile externe ai/ale altor angajatori în situaţia în care mai mulţi angajatori îşi desfăşoară activitatea în acelaşi loc de muncă;

aplicarea de stimulente şi sancţiuni disciplinare lucrătorilor, conform criteriului îndeplinirii atribuţiilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;

întocmirea documentaţiei şi rapoartelor prevăzute de reglementările privind securitatea şi sănătatea în muncă.

 

Date de contact
Republica Moldova
mun. Chișinau
str. V.Alecsandri 84, et. 2



068 11 84 55 director@ssmexpert.md
Harta
 
embed google map