Acasă » 2017 » Februarie » 5 » Regulile de bază a hemostazei şi de aplicare a pansamentelor. Primul ajutor la contuzii, fracturi şi luxaţii
17:17
Regulile de bază a hemostazei şi de aplicare a pansamentelor. Primul ajutor la contuzii, fracturi şi luxaţii

Hemoragie se numeşte revărsarea sîngelui din patul vascular în ţesuturi şi cavităţile organismului sau în mediul înconjurător. Hemoragia apare la orice lezare.

         Hemoragia poate fi clasificată după mai multe criterii:

         -  internă -  este cea în care sîngele se revarsă în unele cavităţi ale organismului (abdominală, toracală, cranială) sau în ţesuturi;

         -   externă – sîngele se revarsă în mediul înconjurător;

         -   ocultă  -  nu are manifestări clare externe şi se determină prin metode de laborator speciale.

  1. După momentul apariţiei:
  • Primară -  apare îndată după lezare;
  • Secundară -  apare în primele ore sau zile după leziune, ca rezultat

a hemostazei nesatisfăcătoare.  

  1. După criteriul anatomic:
  • arterială – se recunoaşte după sînge de culoare roşie-deschisă,

care ţîşneşte în get pulsativ. Duce rapid la instalarea anemiei acute, deoarece sîngele sub presiune se scurge repede în volum mare;

  • venoasă – sîngele este de o culoare roşie-închisă şi se scurge lent;
  • capilară şi parenchimatoasă se caracterizează prin sîngerarea

întregii suprafeţe a plăgii prin picături.

         Hemoragia egală cu 1/10 din volumul total de sînge (400 – 600 ml),

organismul poate compensa cu forţele proprii fără semne clinice.

         Se includ mecanismele de compensare a organismului, aceasta este posibil la hemoragiile venoase şi capilare. Pierderea a mai mult de 30% din volumul total de sînge (1500ml) aduce la sfîrşit letal dacă nu se acordă ajutorul medical necesar. Aceasta are loc mai des la hemoragii arteriale, deoarece sîngele sub presiune se scurge rapid şi mecanismele de compensare nu dovedesc să se includă.

         Copiii şi bătrînii sînt foarte sensibili la hemoragii, iar organismul feminin este ceva mai rezistent decît cel masculin.

         Sînt cîteva metode de hemostază:

  • spontană şi artificială;
  • provizorie şi definitivă.

Noi vom vorbi despre hemostaza provizorie, care poate fi efectuată

Prin cîteva metode:

  1. comprimarea digitală;
  2. aplicarea garoului;
  3. aplicarea pansamentului copresiv;
  4. poziţia ridicată a membrului;
  5. flexiunea maximală a membrului în articulaţie şi comprimarea vaselor din regiunea dată.

Utilizarea oricărei metode să prevadă transportarea imediată a sinistratului într-

o instituţie medicală, în care poate să i se asigure hemostaza definitivă.

Comprimarea   arterei  cu   degetul   este   un   procedeu simplu şi accesibil,

dar cu efect hemostatic de scurtă durată, deoarece oboseşte mîna.

Ea se practică numai pînă la aplicarea altei metode de oprire a sîngelui. Reuşita acestui procedeu necesită cunoaşterea punctelor de comprimare a arterei respective, adică a locului unde se simte pulsul şi în acelaşi timp permite să fie presată la suprafaţa osului.

  • artera temporală – se    comprimă  cu   degetul   mare   la   osul

temporal;

cu 1-1,5 cm anterior de pavilionul urechii în caz de hemoragii din plăgile localizate pe cap;

  • artera submaxilară  - se comprimă cu degetul mare la unghiul

inferior mandibular la hemoragii din plăgile localizate pe faţă;

         -   artera carotidă comună trece lateral de laringe şi se comprimă mai jos de lezarea ei (adică mai aproape de inimă)

la a VII vertebră cervicală cu degetele II-IV a unei mîni sau cu degetele mari a ambelor mîini. Se foloseşte la plăgile sîngerînde de pe cap, faţă, gît.

Nu se comprimă ambele artere odată;

         -  artera subclaviculară – se comprimă în cazul hemoragiei la umăr sau regiunea subclaviculară, apăsînd vasul ce pulsează la marginea superioară a claviculei spre coasta 1;

         -  artera axilară – se comprimă dacă plaga este localizată în partea medie sau în 1/3 inferioară a braţului. Degetul mare se sprijină pe partea anterioară a articulaţiei humerale, cu celelalte degete se comprimă artera în fosa axilară la capul humerusului;

         -   artera brahială –se comprimă în cazul unei hemoragii abundente dintr-o plagă la braţ, antebraţ sau palmă şi se efectuează cu degetele II-IV care se aplică pe braţ pe partea internă a muşchiului biceps presînd la osul humeral;

         -  artera femurală – se comprimă în cazul unei hemoragii la membrele inferioare. Se comprimă cu pumnul artera la osul pubian în regiunea inghinală;

         -   artera popliteea – se comprimă la mijlocul fosei popliteea în caz de plăgi în regiunea gambei şi labei piciorului.

         2.  Aplicarea garoului este una dintre cele mai eficiente metode de oprire temporară a sîngelui în cazul lezării arterelor mari a extremităţilor. Sînt propuse o mulţime de modificări a garoului (garou elastic, garou cu pelată, garoul Esmarch).Garoul reprezintă un tub de cauciuc cu lungimea de 1,5 cm.

           Tehnica aplicării garoului în cazul hemoragiei este următoarea: în jurul bazei membrului ridicat se aplică garoul puternic întins cu care se înfăşoară membrul de 2-3 ori. Pentru a preveni strangularea pielei sub garou se pune un şerveţel, o bucată de pînză, haina. Garoul se aplică mai sus de locul traumat şi mai aproape de plagă în aşa fel ca artera să fie coprimată complect. Dacă garoul a fost aplicat corect, hemoragia se stopează, dispare pulsul periferic, tegumentele membrului devin palide.

După aplicarea garoului circulaţia este complect oprită şi apare pericolul necrozei. De aceea garoul nu trebuie lăsat mai mult de ore vara şi pe o oră iarna. Timpul de aplicare a garoului şi data se indică în fişa de însoţire care se fixează de garou. Membrul pe care se aplică garoul trebuie de învelit, mai  ales iarna, dar nu se aplică termofoare.  

         Erorile care pot fi efectuate la aplicarea garoului:

  • garoul comprimat slab provoacă o stază venoasă şi intensifică hemoragia;
  • garoul comprimat prea tare poate duce la lezarea trunchiurilor nervoase, ceea ce provoacă pareze sau paralizii a membrului;
  • aplicarea garoului pe piele şi lipsa fişei de însoţire.

Dacă comprimarea cu garoul depăşeşte timpul 2 ore apare pericolul

gangrenei membrului, de aceea în caz că garoul trebuie ţinut mai mult de 2 ore se recomandă peste fiecare oră (iar iarna este ½ oră)a da drumul garoului pe 10-15 min., în acest moment trebuie de comprimat artera cu degetul mai sus de plagă. Garoul se aplică din nou mai sus sau mai jos de locul unde a fost aplicat precedent şi mai slab sub controlul hemostazei. Dacă nu avem la îndemînă garou putem folosi un vîrtej. Se poate de folosit o frînhie, o basma răsucită, o fîşie de material, cravată, curea. Cu oricare din aceste materiale se înfăşoară strîns membrul şi se leagă nod orb în care se introduce un vîrtej (băţ), Răsucim treptat vîrtejul pînă la stoparea hemoragiei. Apoi capetele vîrtejului se fixează cu tifon.

         3. Aplicarea pansamentului compresiv se aplică pe plăgi cu scurgere difuză a sîngelui, mai ales în cazul hemoragiei venoase şi capilare. Pe plagă se aplică un şerveţel steril, peste el se pune un strat de vată, apoi cu faşa din tifon se efectuează pansamentul compresiv.

         4. Poziţia ridicată a membrului, mai ales cînd sînt lezate venele. Această metodă se foloseşte în combinaţie cu aplicarea pansamentului compresiv.

         5. Flexiunea forţată a mînii la cot cu fixarea  ei în această poziţie opreşte hemoragia palmei şi antebraţului. Dacă o hemoragie are loc la umăr, se comprimă artera subclaviculară prin tragerea forţată şi fixarea braţului la spate. În cazul hemoragiei la picior, acesta se îndoie pînă la maximum în genunchi şi articulaţia şoldului cu fixarea ulterioară. Flexiunea forţată nu se aplică atunci cînd lezarea vaselor este asociată cu fractura.

         Semnele hemoragiei interne: dureri în regiunea afectată, paliditate, ameţeli, slăbiciune generală, lipotemie, extremităţi reci, pulsul frecvent, superficial şi galopant, sete exagerată. Se aplică o pungă cu gheaţă pe locul afectat, se transportă î primul rînd printr-o metodă cruţătoare pentru acordarea ajutorului chirurgical.

         Cîteva reguli de bază de aplicare a pansamentului:

         - materialul de pansament aplicat printr-o metodă de fixare pe regiunea lezată a corpului se numeşte pansament;

         - pansamentul poate fi obişnuit, compresiv, ocluziv, de imobilizare;

         - el este format din 3 straturi: cel interior este  o compresă sterilă din cîteva straturi de tifon care vine în contact direct cu plaga. Partea medie a pansamentului o constituie vata hidrofilă sau compresele de tifon cu proprietăţi de absorbţie. Partea externă – bandajul – se efectuează de obicei cu faşe de tifon;

         - pielea din jurul plăgii se va şterge de 2-3 ori cu un tampon de tifon sau  vată, umezit cu dezinfectant (apă oxigenată, alcool, tinctură de iod, verde de briliant). Se interzice de a atinge cu mîinile plaga, de a o spăla cu apă sau soluţii dezinfectante, de a înlătura din ea murdăria, resturi din haine, de a aplica pe plagă vată, unguente.  Pe plagă se aplică o compresă sterilă de tifon care trebuie să o acopere în întregime.  Compresa se apucă de colţuri în aşa mod ca să fie o suprafaţă cît mai mică în contact cu mîinile;

         - pentru pansamente primare se foloseşte materialul steril din pachetul individual de pansament. Dacă nu-l avem, folosim alte materiale curate care le avem la îndemînă;

         - pansamentul se efectuează destul de strîns, dar tifonul nu trebuie să îngreuneze circulaţia sangvină (membrul nu trebuie să devină cianotic şi edemaţiat, să apară dureri).

         Particularităţile de aplicare a pansamentului pe plăgile penetrante a abdomenului şi toracelui. Aşa din plaga penetrantă a abdomenului pot cădea organele interne, cel mai des intestinele. Se interzice a le repune la loc. Aşa plagă se acoperă cu un şerveţel steril şi se bandajează abdomenul nu prea strîns, pentru a nu comprima organele ieşite. La plaga penetrantă a cutiei toracice se formează pneumotoraxul deschis. Semnele: la fiecare inspiraţie aerul zgomotos pătrunde în plagă, iar la expiraţie tor aşa zgomotos iese din ea. Această situaţie este foarte periculoasă, deoarece aerul care pătrunde în cavitatea toracică comprimă plămînul, excluzîndu-l din actul de respiraţie. O astfel de plagă trebuie de închis cît mai repede.

Pe plagă se aplică cîteva straturi de tifon şi se acoperă cu o bucată de polietilenă sau alt material impermeabil pentru aer, apoi se bandajează strîns cutia toracică.

         Contuzia este o leziune a ţesuturilor şi organelor fără dereglarea integrităţii tegumentelor şi mucoaselor, care apare ca rezultat a loviturii cu un obiect bont. Se manifestă prin tumefiere, eschimoză, lezare de diferit grad a funcţiei organului afectat, durere de diferită intensitate. Sîngele acumulat în ţesuturi formează hematomul. Tegumentele din regiunea lezată au o culoare cianotică.

         Primul ajutor medical constă în crearea repausului părţii afectate, aşezarea ei într-o poziţie comodă, local se pune un compres rece. Dacă se observă o creştere în dimensiuni a hematomului se aplică pansament compresiv.

         La contuzia cranio – cerebrală poate apărea cefalea, zgomot în urechi, ameţeli, greaţă, vomă, apatie care trece în agitaţie, amnezie retrogradă, pierderea cunoştinţei.

         Ajutorul medical: dacă sinistratul este fără cunoştinţă trebuie de controlat permeabilitatea căilor respiratorii superioare pentru aer, trebuie culcat în decubit lateral (pentru a preîntîmpina aspiraţia de sînge, mucoasă, mase vomitive), sub cap se pune o pernă, o haină strînsă în formă de sul, pe cap se pune o pungă cu gheaţă. Transportarea se efectuează culcat în decubit ventral sau lateral.

         Fractura.

         Prin fractură se înţelege întreruperea totală sau parţială a continuităţii osului. Ea apare în rezultatul unui traumatism.

         Fracturile pot fi:

         - închise – cînd segmentele osoase sunt acoperite integral de tegumente;

         - deschise – tegumentele şi straturile de sub el se lezează şi osul ajunge în contact cu exteriorul.

         Fracturile pot fi cu deplasarea fragmentelor osoase şi fără deplasarea lor.

         Semnele după care putem presupune o fractură sînt: durerea în regiunea lezării osului, care se intensifică brusc la mişcare, echimozele, deformarea regiunii osului lezat, care se observă bine la compararea cu regiunea respectivă a extremităţii sănătoase, scurtarea segmentului anatomic, disfuncţia segmentului lezat, mobilitatea anormală (existenţa unei mişcări unde nu există în mod normal), crepitaţia osoasă (un sunet specific provocat de contactul dintre fragmentele osoase în timpul mişcării acestora).

         La fractura coastelor apar dereglări de respiraţie, durerea care se accentuează la palpare şi la orice mişcare, mai ales în actul de respiraţie, crepitaţia, hemitoracele lezat rămîne în urmă în actul de respiraţie, accidentatul stă aplicat spre partea lezată.

         Primul ajutor medical:

         1. La fracturile închise pericolul vital îl constituie şocul traumat, de aceea în primul rînd i se administrează un analgetic (sol. Promedol din trusa medicală individuală).

         2. Imobilizarea provizorie – scopul: de a diminua durerile (profilaxia şocului traumatic) şi evitarea complicării leziunilor iniţiale ale ţesuturilor.

         Pregătirea sinistratului pentru transportare.

         3. Dacă condiţiile permit accidentatului i se dă de băut ceai, cafea.

         La fracturile deschise:

         1. Stoparea hemoragiei.

         2. Aplicarea pansamentului steril pe plagă.

         3. Imobilizarea.

         Imobilizarea se efectuează cu atele standarde (Cramer, Diterix, furnitură de lemn, atele metalice în formă de scăriţă, atele pneumatice). Alte obiecte improvizate pot fi: scînduri de lemn, placaj, bastoane, mănunchiuri de stuf sau vreascuri etc.

         Pe orice atelă se aşează un strat de vată pe faţa care vine în contact cu pielea (pentru a nu trauma ţesuturile), stratul se fixează de atelă cu ture circulare de tifon. Atela trebuie să fie aplicată în aşa mod, ca să fie imobilizate două articulaţii adiacente locului de fractură (una mai sus şi una mai jos de fractură). Se interzice a repune osul fracturat. Membrul trebuie să fie în poziţie fiziologică sau funcţională.

  • La fractura claviculei imobilizarea se efectuează în felul următor:

Ambele articulaţii a umerilor se aduc la maximum şi se fixează cu inele din vată şi tifon sau se pansează în formă de 8. O altă metodă de imobilizare în fracturarea claviculei, care se foloseşte şi la fracturarea braţului, este aplicarea atelei Cramer. Ea se aşează începînd cu regiunea omoplatului sănătos, trece peste partea afectată, apoi pe partea posterioară a braţului, antebraţului pînă la degetele membrului traumat. Braţul trebuie să fie în flexie sub un unghi drept. Fixarea atelei se face cu ture circulare de faşă. Antebraţul se menţine cu ajutorul unei eşarfe trecute în jurul gîtului. Dacă nu sînt alte posibilităţi membrul superior se suspendează de tors.

  • La fractura antebraţului. Atela de imobilizare trebuie să cuprindă braţul

articulaţia cotului şi antebraţului cu mîna propriu-zisă. Se face cel mai bine cu atela Cramer. Ea se aşează pe partea posterioară a membrului traumatizat şi se fixează cu ture circulare de faşă. Antebraţul se suspendează cu o eşarfă trecută în jurul gîtului. În lipsa mijloacelor standarde imobilizarea se obţine fixînd antebraţul între două scîndurele. Una se aranjează între braţ şi corp, a doua  - pe partea posterioară a antebraţului. Ambele scîndurele se fixează bine în regiunea articulaţiei cotului. Pentru imobilizarea suplimentară a articulaţiei se îmbracă întreg membrul într-o eşarfă lată legată de regiunea gîtului. 

  • Imobilizarea oaselor mîinii (carpiene, metacarpiene, falangele) se face cu o atelă

aşezată palmar, ce se întinde de la degete pînă la mijlocul antebraţului, avînd grijă ca

degetele să rămînă în poziţia lor de repaus (flexie moderată), pentru aceasta îi dăm să

ţie ceva în mînă.

  • Imobilizarea femurului se efectuează  prin  fixarea  a trei articulaţii: coxofemurală,

genunchiului şi a gleznei. Se folosesc atela Diterix, Cramer, scînduri, inclusiv membrul fracturat. Se folosesc două atele, una cu o lungime de la regiunea axilară pînă la picior şi a doua de la regiunea inghinală pînă la călcîi. Peste ambele atele se aplică legături dispuse în jurul toracelui, bazinului, coapsei, genunchiului şi a gambei pînă la talpa piciorului.

  • Imobilizarea  genunchiului  se  face  cu  ajutorul unei atele care se aplică pe partea

posterioară a membrului de la fese pînă la gleznă.

  • Imobilizarea  oaselor  gambei poate fi efectuată cu o atelă sau cu două atele. Cu o

atelă – atela se aplică pe partea posterioară a membrului de la jumătatea coapsei pînă la talpă inclusiv şi talpa, atela se îndoie sub un unghi drept. Dacă se efectuează cu două atele, apoi una se aşează pe partea externă, iar alta pe partea internă a membrului inferior (se include toată coapsa, gamba şi talpa piciorului). Poate fi legat de piciorul sănătos.

  • Imobilizarea oaselor gleznei şi a piciorului poate fi efectuată cu atela Cramer sau

cu trei scîndurele. Tehnica de aplicare a atelei Cramer este aceiaşi ca şi la imobilizarea gambei, numai că se aşează mai jos de fosa popliteea pînă la vîrful degetelor. Cu ajutorul a trei atele se efectuează în felul următor: două atele de lungime egală se fixează pe părţile laterale ale membrului de la genunchi pînă la călcîi. A treia este mai scurtă de lungimea tălpii. Se fixează de talpa piciorului.

  • Imobilizarea oaselor  bazinului.  De  obicei  cînd  se  traumează  oasele  bazinului,

accidentatul se află într-o stare gravă. El trebuie culcat în decubit dorsal pe un suport tare. Sub articulaţiile genunchiului se pune un sul din haine astfel ca picioarele să fie flexate moderat în genunchi şi puţin date în părţi cu ajutorul unei scîndurele (poziţia broaştei sau Trendelenburg) şi fixate în aşa poziţie. Obligatoriu se administrează un analgetic.

  • La fractura  coastelor  se  efectuează  un  bandaj,  făcînd  primele  ture circulare pe

toracele în faza de expiraţie în regiunea coastelor fracturate .

  • La fractura oaselor craniului - accidentatului este aşezat pe brancarde, sub cap se

pune un aşternut moale cu adîncitură pentru cap, iar prin părţi – rulouri moi făcute din haine. Capul trebuie să fie în poziţie ridicată.

  • La fractura maxilei şi mandibulei se fixează prin pansament în formă de praştie

(căpăstru). Principala problemă în acest caz este asfixia. Trebuie de curăţit cavitatea bucală, de fixat limba. Poziţia – decubit ventral, capul pe o parte.

  • Fractura coloanei vertebrale. Putem să suspectăm că coloana vertebrală este

afectată în cazul cînd membrele inferioare sînt paralizate, se pierde sensibilitatea lor, defecaţie şi micţie involuntară. La suspecţia lezării coloanei vertebrale cel mai principal este de a efectua cît mai puţine mişcări cu accidentatul. El trebuie aşezat de 2-3 persoane, care îl ridică unimomental şi sub el se pun scînduri sau alt suport tare. Dacă îl punem pe brancarde, atunci îl aşezăm pe abdomen.

Categorie: PRIMUL AJUTOR MEDICAL | Vizualizări: 832 | Adăugat de: IonDarii | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar
Date de contact
Republica Moldova
mun. Chișinau
str. V.Alecsandri 84, et. 2



068 11 84 55 director@ssmexpert.md
Harta
 
embed google map