Acasă » 2017 » Februarie » 5 » Reguli de comportare în caz de cutremur
16:45
Reguli de comportare în caz de cutremur

În timpul mişcării seismice

  • Nu părăsiţi locuinţa, puteţi fi surprins într-un loc (hol sau scară) unde vă puteţi accidenta;
  • Nu folosiţi ascensorul şi scările;
  • Adăpostiţi-vă sub grinzile de rezistenţă, în spaţiul uşilor, la colţurile interioare ale încăperilor, sub o masă sau un birou rezistent. Evitaţi adăpostirea lîngă mobilierul greu, înalt;
  • Dacă aveţi timp întrerupeţi sursele de alimentare cu gaze, curent electric şi apa. Deschideţi uşa de la intrare pentru a evita blocarea ei;
  • La serviciu sau în localuri publice folosiţi pentru adăpostire locurile specifice spaţiului în care v-a surprins mişcarea seismică.
  • Toate mijloacele de transport se opresc, de dorit pe partea centrală a arterei de circulaţie. Nu părăsiţi automobilul.

După încetarea mişcării seismice

  • Nu părăsiţi imediat locuinţa. Asiguraţi-vă că o puteţi face fără accidentare;
  • Verificaţi dacă nu sunt scurgeri de gaze sau apă. Dacă s-a produs un incendiu încercaţi să-l stingeţi;
  • Dacă sunteţi surprins sub dărâmături sau în incinte blocate aşteptaţi în linişte, cu răbdare, intervenţia din exterior.
  • Nu se recomandă a încerca deblocarea din interior pentru a evita pericolul mişcării dărâmăturilor;
  • De sub dărâmături, la intervale de timp, loviţi cu un obiect tare în conducte de apă, de gaze, în calorifere, în pereţii locului în care aţi fost surprins. Astfel, formaţiunile PC, recepţionînd semnalul dvs. vor putea interveni pentru salvare;
  • Folosiţi pentru iluminat doar lanterne electrice;
  • Ca sinistraţi este necesar să respectaţi dispoziţiile şi regulile de comportare stabilite. Se vor asigura condiţii minime de igienă pentru a evita apariţia unor eventuale îmbolnăviri;
  • Dacă sunteţi solicitat participaţi la executarea unor acţiuni de intervenţie.
Categorie: REGULI DE SECURITATE | Vizualizări: 318 | Adăugat de: IonDarii | Tag-uri: ssm, securitatea muncii, cutremur, reguli | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar
Date de contact
Republica Moldova
mun. Chișinau
str. V.Alecsandri 84, et. 2



068 11 84 55 director@ssmexpert.md
Harta
 
embed google map