Degerare.  Degerarea este leziunea sub acţiunea îndelungată a temperaturii joase a mediului ambiant. Cel mai des degerării sînt supuse faţa, mîinile, picioarele. Degerării contribuie poziţia nemişcată sau forţată un timp îndelungat pe gheaţă, zăpadă, în vînt, mai ales cînd este mărită umiditatea, haina este udă, încălţămintea îngustă. Degerarea poate să se petreacă şi la temperatura aerului mai sus de zero dacă omul se află nemişcat mult timp.

         Se deosebesc 4 grade de degerături:

         I grad – regiunea afectată este palidă, se pierde sensibilitatea, după încălzire apare hiperemia, o senzaţie neplăcută în regiunea afectată. Peste 3-7 zile hiperemia trece fără urme.

         II grad – după încălzire apare vezicule cu un conţinut rozov sau hemoragic, sînt destul de dureroase, greu se tratează, des se infectează şi dau complicaţii.

         III grad – are loc necroza ţesuturilor. Pielea devine cianotică, sensibilitatea lipseşte complect, apar vezicule, cruste. Ulterior se dezvoltă gangrena.

         IV grad – are loc necroza nu numai a pielei, dar şi a ţesuturilor subiacente.

         Gradul degerării poate fi stabilit numai după încălzirea accidentatului.

         Primul ajutor medical:

         - trebuie de adus cît mai repede afectatul într-o încăpere caldă, de schimbat hainele umede pe cele uscate;

• încălzirea afectatului. Cel mai bine de făcut o încălzire treptată a membrului

afectat în băi de apă, iniţial apa de 14-180C, apoi se înlocuieşte treptat cu apă mai fierbinte pînă la 380C. În acelaşi timp se face un masaj uşor în direcţia de la periferie spre centru, mişcări active.

         Dacă pielea s-a înroşit, băiţele şi masajul se întrerup, pielea se prelucrează cu alcool şi se aplică un pansament steril, se înveleşte bine. Dacă sînt vezicule sau cruste, masajul nu se face, se pune un pansament steril.

         - accidentatului i se dă de băut ceai, cafea, bulion fierbinte, alcool.

• se interzice de a face frecţii cu zăpadă, deoarece cu bucăţele de gheaţă, care

se conţin în ea, se pot produce leziuni cu infectarea lor.

         Lipotemie. Lipotemia este o insuficienţă vasculară acută, cu pierderea cunoştinţei. Cu late cuvinte, are loc o vascularizare insuficientă a creierului. La lipotemii sînt mai mult predispuse femeile, anemicii, persoane cu psihica labilă. Lipotemia poate fi ca urmare a unei dureri, a fricii, la vederea de sînge, într-o încăpere rău ventilat. Semnele care precedă lipotemia: paliditatea tegumentelor, slăbiciune generală, zgomot în urechi, se întunecă înaintea ochilor, apoi pierde cunoştinţa. De obicei trece peste cîteva secunde sau minute fără consecinţe serioase. Pericolul principal îl constituie traumatismul.

         Ajutorul medical: persoana trebuie scoasă la aer liber, de deschis nasturii la gît, de scos cravata, de al culca cu picioarele în declin mai ridicat decît capul. Se poate de stropit cu apă rece faţa, gîtul, se dă de mirosit soluţia de 10% de amoniac, de efectuat pălmuirea.

         Hipertermia. Hipertermia este o stare apărută în urma supraîncălzirii organismului. Aici tor are loc pierderea cunoştinţei, dar în rezultatul supraîncălzirii organismului şi unui flux excesiv de sînge spre creier. La  şoc hipertermic poate aduce aflarea timp îndelungat sub razele solare directe cu capul descoperit, în focarele incendiului, într-o încăpere călduroasă. Are loc dereglarea între termogenoză şi termoliză. Simptoamele apărute în caz de hipertermie sînt: slăbiciune generală, ameţeli, cefalee, somnolenţă, greaţă, vomă, faţa hiperemiată, limba şi pielea uscată, temperatura corpului pînă la 400C, respiraţia superficială. Dacă nu se acordă ajutorul respectiv are loc piederea cunoştinţei.

         Primul ajutor medical: trebuie de scos afectatul din încăpere la aer liber, de la soare – la umbră, de aşezat într-o poziţie semişezîndă, de slăbit hainele. Pe cap, pe piept, se pun comprese cu apă rece. Se dă de băut apă rece. În cazuri grave trebuie de-l stropit  abundent cu apă rece. La posibilitate – oxigenoterapia.

         Electrocutare. Electrocutarea este afectarea omului cu curent electric, care duce la dereglări funcţionale severe din partea SNC, cardiovascular şi respirator şi se asociază cu lezarea locală a ţesuturilor. Cu cît este mai lung contactul cu obiectul care posedă curent electric, mai mare suprafaţa de contact, cu atît consecinţele sînt mai grave. Dacă tensiunea curentului este mai mare de 65 V se va dezvolta fibrilaţie cardiacă,  la tensiune mai mare – asistolie şi stop respirator prin spasmul muscular şi a coardelor vocale. De aceea măsurile de reanimare au sens atunci, cînd electrocutarea  s-a produs cu un curent cu tensiunea mai mică de 1000 V. O mare însemnătate are calea de trecere a curentului, cea mai periculoasă este cea prin “mîna stîngă – piciorul stîng”, “mîna - mînă” şi “capul - picioarele”, adică cînd curentul trece prin inimă, plămîni şi alte organe cu rezistenţă joasă.

         Electrocutarea poate avea loc şi la fulgeraţie.

         Primul ajutor medical:

         1. Trebuie de întrerupt acţiunea curentului electric: se deconectează sursa de curent electric, dacă este posibil se taie firele electrice cu un instrument cu mîner de lemn (topor) în cîteva locuri pentru a preveni un scurt circuit sau se înlătură firele de pe corpul accidentatului cu un obiect de lemn uscat sau cu mîna în mănuşi de cauciuc sau învelită cu o cîrpă uscată.  Se poate de scos pe accidentat de pe sectorul dat trăgîndu-l de haine, dar în nici un caz de locurile deschise a corpului.      

2. Trebuie de ţinut minte că la căderea pe pămînt a  unui fir de tensiune   înaltă,

curentul electric se scurge pe un sector limitat de pămînt. Poate apărea aşa numita tensiune de pas la mişcarea spre locul de cădere s firului. Zona periculoasă este în raza de 10 paşi. De aceea trebuie să ne apropiem de locul accidentului cu paşi mărunţi, şîrîind picioarele de pămînt. Cînd lucrăm cu accidentatul cel mai bine este să ne izolăm de pămînt, punînd sub picioare o scîndură uscată, o bucată de cauciuc sau sticlă.

         3. Sinistratul se pune în decubit dorsal, se deschid nasturii de la gît, capul şi cutia toracică trebuie să fie puţin ridicate. Se acordă ajutor în dependenţă de starea persoanei afectate: dacă este fără cunoştinţă – se procedează ca la lipotemie, dacă e stop respirator – efectuăm respiraţia artificială, la stop cardiac – masaj indirect a cordului.

         Aceeaşi situaţie apare la înec.